Bun. Articolul era programat să apară la început de săptămână, însă, niciodată nu este prea târziu. Mi-am dorit să împărtăşesc cu voi lecturile mele din 2017 şi totodată să primesc de la voi câteva recomandări pentru 2018. E şi păcat să nu facem schimb de aşa buni prieteni!

Cărţile pe care vi le voi prezenta, nu toate au legătură cu domeniul în care lucrez, însă, unele dintre ele, au mare legătură cu motivaţia şi inspiraţia de care am nevoie. Eu, tu…toată lumea.

Citesc cam tot ce-mi pică în mână, chiar şi ziarul pe care îl găsesc la Stadio pe masă când mergem să mâncăm. De acolo am aflat cum să alegi vinul în funcţie de felul de mâncare ales.

Din păcate, anul acesta nu am acordat suficient timp acestei mici plăceri. A fost un an plin cu proiecte şi schimbări, cu alte priorităţi şi tot ce am reuşit să citesc sunt cărţile pe care vi le voi prezenta mai jos. Unele primite cadou, altele cumpărate din curiozitate şi unele recomandate.

Mi-am început anul cu o carte pe care am început-o în decembrie 2016, şi pe care am împrumutat-o la rândul meu. Este vorba despre “Toţi marketerii sunt mincinoşi spun poveşti” autor Seth Godin. Cartea m-a atras încă de la început când am citit citatul cu care autorul îşi începe cartea, anume: „Nu-mi vorbi numai despre cifre, mai degrabă spune-mi o poveste. Fii remarcabil! Fii consecvent! Fii autentic! Spune-le povestea ta oamenilor care sunt dispuși să o asculte. Marketingul este puternic, folosește-l cu înțelepciune. Trăiește minciuna.”

Dacă eşti din domeniu, vrei să înveţi de la cei mai buni, cartea cuprinde capitole foarte interesante şi captivante. Vei găsi aici cinci paşi care explică modul în care consumatorii dar şi marketerii se raportează la ceea ce înseamnă marketing.

 

Am continuat anul cu Robin S.Sharma- “Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul”, carte citită într-o săptămână, foarte uşor de parcurs. Este o poveste despre dezvoltarea şi fericirea personală. Mi s-a părut interesntă, un alt mod de a aborda domeniul dezvoltării personale şi al motivaţiei. Cartea oferă la fiecare final de capitol un rezumat şi recomandări.

Charles Bukowski cu “Dragoste la 17,50$” mi-a ţinut companie prin Martie. Am primit-o cadou şi pot spune că nu a fost pe placul meu. O serie de poveşti despre relaţiile amoroase dintre femei şi bărbaţi, o Americă descrisă pe limbajul celebrului autor, degradată, săracă şi coruptă. În carte este folosit celebrul limbaj al autorului bazat pe cinism şi ironie.

Pe la sfârşitul lui Aprilie am început să citesc pe Kindle, cartea Siminei Poroşnicu şi al Lui Lorand Soares Szasz, “Online de simplu”. Este o carte interesantă pentru cei la început de drum în marketingul online dar şi pentru deţinătorii de business care vor ca business-urile lor să fie prezente în online.  Cartea este mai degrabă un ghid care explică pas cu pas ce trebuie să faci să ai succes în online. Cartea mi-a fost recomandată ulterior chiar de Simina căreia îi mulţumesc atât pentru informaţiile din carte cât şi pentru ceea ce am învâţat de la ea în timpul colaborării noastre. Hugs.

 

La început de Iunie am plecat în Grecia, în Lefkada unde am luat cu mine “Zahir”, autor Paulo Coelho. Vai, ce carte! Nu avea cum să nu-mi placă având în vedere că tot ce am citit de la Paulo mi-a plăcut. Zahir este o poveste de dragoste. Dragoste de oameni şi de sine. Despre dependenţa de anumiţi oameni, de momente şi amintiri. Este plină de dulcegării dar suficient de antrenantă, oferind pe alocuri învăţături zdravene pentru viaţă.  “..catedrala sunt eu, e fiecare dintre noi. Creştem, ne schimbăm, ne descoperim slăbiciunile pe care trebuie să le corectăm şi nu alegem totdeauna cea mai bună soluţie, dar în pofida acestor lucruri mergem înainte, încercând să ne păstrăm verticalitatea, corect, astfel încât să să cinstim nu pereţii, nu uşile, nici ferestrele, ci spaţiul dinăuntru, spaţiul în care adorăm şi venerăm tot ce ne este scump pe lume.”

Am tras după mine toată vara pe Lucian Boia- “Cum s-a românizat România”, am luat-o şi în Sicilia, însă nu m-am lipit de ea, urmând să o termin acasă. O carte foarte interesantă despre România şi români. Este mai degrabă un studiu despre evoluţia minorităţilor etnice în ţara noastră. “Celelalte etnii, coborâte la cifre şi procente mai mult simbolice, n-au cum să mai constituie pentru români vreun motiv de îngrijorare…”. Mi-a plăcut deşi nu este genul meu de lectură. Anul acesta aş vrea să-l recitesc pe Boia. Poate primesc vreo recomandare.

Am luat din gară, la mijloc de Octombrie, când plecam spre Iaşi, o carte pentru a-mi ţine de urât în tren. Aurora Liiceanu cu “Patru femei, patru poveşti”, mi-a ţinut de urât la dus şi la întors, până la Bucureşti era terminată. Nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Cartea cuprinde patru poveşti ale unor femei celebre. M-a cucerit povestea Ceciliei Cuţescu Storck, urmând ca în Noiembrie să-I vizitez casa, acum fiind Muzeul Storck, din Bucureşti.

 

Serile de iarnă, când Laur venea acasa foarte târziu de la muncă, mi le-am petrecut cu Dale Carnegie, cartea “Lasă grijile, începe să trăieşti”. M-a cucerit Dale Carnegie. Imi place cum exemplifică fiecare capitol. Este o carte de dezvoltare personală şi nu numai. Mi-a plăcut pentru că la fiecare final de capitol are un rezumat şi câteva sfaturi utile. Când citeam şi găseam ceva interesant dădeam un share pe wp alor mei.

Am încheiat anul cu Daniel Pink, “drive”, carte primită cadou ce conţine informaţii utile despre motivaţie şi despre evoluţia acesteia. Despre noi, oamenii şi la ce anume reacţionăm atunci când avem nevoie de un impuls. Din păcate nu am terminat cartea. Însă mi-am promis că o voi termina, pentru că e destul de interesantă! O recomand tuturor celor care au oameni în subordine, antreprenorilor, oamenilor de business, project managerilor, dar şi părinţilor. E foarte interesant să descoperi că nu banii sunt cei care fac oamenii să se pună în mişcare.

Anul acesta mi-am propus să citesc minim o carte pe lună. Ştiu că o pot face. Dimineaţa devreme, la cafea, seara, târziu, după ce toată lumea doarme, în vacanţe, în weekenduri, pe drum, în avion, în tren, maşină. Orice minut contează.  Însă am nevoie de ceva recomandări pentru acest an, aşa că vă rog să-mi scrieţi despre cărţile citite în 2017 şi nu numai.

În final vreau să vă urez de bine. Să aveţi un an plin cu poveşti frumoase unde voi sunteţi supereroi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *