Matură. Nu, nu mătură, ci matură. Că gândesc matur. Câteodată, prietenii glumesc și îmi spun că sunt ca bunica. Și toate acestea din cauza sau… datorită comportamentului meu și a modului în care reacționez la ceea ce îmi oferă… ei bine, nimeni alta decât viața însăși. Cine mă cunoaște știe cum reacționez în fața problemelor, cine nu, să afle. Să afle că problemele sunt doar experiențe din care câștigi ceva doar dacă știi cum să le abordezi.
Cum am ajuns să fiu considerată matură?
Nu mă plâng. De plâns, plâng cât să-mi vărs oful. Dar să-mi plâng de milă, niciodată. Ce aș rezolva? Mă ridic și fac tot posibilul să rezolv problema indiferent de natura ei. Aici intervine matura din mine. De ce mi-aș plânge problemele în loc să caut soluții? Timpul nu ne așteaptă, nu stă după mine să-mi plâng de milă și apoi pornește. Așa că fie ce-o fi, să se întâmple ce trebuie să se întâmple, viața trebuie să continue.
Mă pun la somn devreme, mă trezesc devreme. O dată cu mamaie, îmi spune Flavius, mereu. Iubesc dimineața pentru că eu atunci sunt cea mai energică și atunci pot lucra cel mai bine. La prima cafea a zilei, la prima rază de soare, la primul sărut. Plus că dacă mă trezesc la 5 dimineața, am câteva ore în plus să fac ceva ce îmi place. Lucrez dimineața și dupa amiaza o am liberă. Pentru sport, citit, ieșit la plimbare, orice.
Abordez diferit relația cu soțul meu. Nu sunt geloasă, consider că gelozia nu este și nu va fi vreodată egală cu iubirea indiferent de cine îmi va spune asta, pentru că eu știu pe propria piele. Ies cu prietenele iar lui îi acord timp și spațiu să iasă cu prietenii. Am nevoie de spațiu și timp singură, să citesc, să scriu, să învăț. El la fel, să meargă singur la ski, să joace fifa, să facă ce vrea. Consider că deși suntem un cuplu, trebuie să nu uităm de noi, fiecare în pătrățica lui și să facem ce ne place fie și separat.
Sunt responsabilă. Și asta nu o spun doar eu dar și cei cu care lucrez. Ori de câte ori s-a ivit o problemă, am greșit undeva, mi-am asumat și am făcut tot posibilul să remediez situația. Nu fug de rezultatele acțiunilor mele indiferent că sunt bune sau rele.
Recunosc că NU am întotdeauna dreptate. Deși sunt situații în care nu sunt de acord cu interlocutorul meu, ascult. Niciodată nu vom știi totul despre un domeniu indiferent de experiența pe care o avem în acel domeniu. Tot timpul vor fi oameni care te vor putea ajuta. Mereu vor exista oameni care au idei mai bune decât ale tale. Sau ale mele.
Nu haina contează, ci ochii. Eu văd frumosul altfel. Pe mine nu mă atrag oamenii după haine frumoase, accesorii scumpe și fețe perfect simetrice, ci mă atrag ochii. Ochii spun totul despre o persoană. Apoi cum vorbește, cum comunică, cum se poartă cu ceilalți. Și iubesc defectele oamenilor pentru că acel defect îl face pe OM diferit față de ceilalți. Un nas diferit, o bărbie pronunțată, buza de sus mai subțire, orice. Nu înțeleg fetele care vor să arate ca celelalte. Unde mai ești TU, lăsată de Dumnezeu?
Îmi place să stau acasă într-o sâmbătă seară, decât să ies în agitația localurilor din oraș. Prefer să ies la cină, să discut cu prietenii, decât să merg într-un club unde tot ce contează este cu ce mașină ai venit și ce haine porți. Iubesc petrecerile pe care le organizăm acasă, unde dansăm cum vrem și cât vrem, pe ce muzică vrem. Mi se pare cea mai mare distracție. Și aici pot spune că și prietenii mei sunt maturi pentru că și lor le plac petrecerile astea.
Îmi place să stau singură. Dacă sunt ocazii în care trebuie să fiu singură, că Laur pleaca câteva zile, că lucrez singură, sau orice altă situație, eu sunt mulțumită. Ies la cumpărături singură, la film, muzeu, oriunde. Dacă mie îmi e frică să stau cu mine și nu mă înțeleg, ceilalți cum să o facă?
Acestea fiind spuse nu știu dacă este bine sau rău că sunt așa și că sunt considerată așa. Insă, ce pot spune, este că eu mă simt bine și nu aș schimba nimic la mine. Dar, totuși, aș vrea să lămuresc un aspect și anume: maturitate= bătrânețe, niciodată. Vulpescu spune într-un articol (pe care vi-l recomand să-l citiți aici) că termenii sunt deseori confundați, ceea ce este incorect.
Pentru că maturitatea înseamnă în primul rând asumare, responsabilitate; iar imaturii nu vor să-și asume nimic.
E simplu!